BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

DimSolve - Dimensionare instrumentatie

DIAFRAGME DE MASURA DEBIT

CONDITII DE INSTALARE

a) Diafragma trebuie montata intre doua portiuni rectilinii de conducta cilindrica, de sectiune constanta, care sa nu prezinte obstacole si derivatii (chiar daca pe timpul masurarii prin derivatii nu curge fluid). Conducta se considera liniara daca asa apare la o inspectie vizuala. Lungimile minimale ale tronsoanelor liniare in amonte si in aval de diafragma sint conform EN ISO 5167-2:2003, in functie de natura accesoriilor (elementelor perturbatoare) din aval de diafragma si de β.

b) Pe portiunile minime necesare, conducta trebuie sa aiba sectiunea transversala interioara circulara. Se considera circulara daca apare astfel la un control vizual, cu exceptia imediatei vecinatati a elementului primar. La realizarea tronsoanelor minimale se prefera conductele realizate prin tragere. Se pot folosi conducte fabricate prin sudare daca patul interior al sudurii este paralel cu axa conductei, iar sudura este pozitionata astfel incit sa nu fie situata intr-un sector de ±30º centrat pe prizele de presiune.

c) Diametrul interior D al conductei trebuie sa se incadreze intre 50 si 1 000 mm pe toata plaja temperaturilor de utilizare.

d) Suprafata interioara a conductei va avea o calitate buna (fara pori, depozite, incrustatii, rugozitate mare) pe o lungime de cel putin 10•D in amonte si 2•D in aval de elementul primar.

e) Lungimile tronsoanelor liniare amonte/aval (valorile fara paranteze) sint valori minimale, daca nu se utilizeaza dispozitive de uniformizare a curgerii. Se recomanda in practica sa se utilizeze tronsoane mai lungi. In masuratori de mare precizie se vor utiliza lungimi cel putine duble. Atunci cand lungimile tronsoanelor amonte sau aval au lungimi egale cu valorile corespunzatoare unei majorari a incertitudinii cu 0.5 %, atunci incertitudinea coeficientului de descarcare C va fi majorata cu 0.5 %.

g) Robinetele de izolare ale cuponului de masura (format din tronsonul amonte, ansamblul diafragma - flanse aferente, tronsonul aval) trebuie sa fie complet deschise. Se vor prefera robinetele cu sertar, dar pot fi utilzate si robinetele cu sfera. Reglarea debitului se recomanda sa se faca numai utilizand robinete amplasate in aval de diafragma.

h) Deoarece in practica nu se pot realiza intotdeauna conditii ideale de masurare, la instalare se vor respecta urmatoarele reguli:
-daca elementul primar este instalat intr-o conducta legata la o incinta deschisa sau la un recipient mare situat in amonte, fie direct, fie prin intermediul accesoriilor, lungimea totala a conductei intre recipient si elementul primar trebuie sa fie de minimum 30•D; in plus, daca pe aceasta conducta exista un accesoriu, distanta minima dintre elementul primar si acest accesoriu trebuie sa fie conforma tabelului 1;
-daca mai multe accesorii, altele decit coturi la 90º, sunt amplasate in amonte de elementul primar, se aplica urmatoarea regula:

1) Intre accesoriul (A), cel mai apropiat de elementul primar si fata amonte a elementului primar se va respecta o lungime liniara minima conform EN ISO 5167-2:2003, corespunzatoare accesoriul (A) si raportul diametrelor β real al elementului primar.

2) In plus, intre accesoriul (B) si accesoriul (A) se va respecta o lungime liniara cel putin egala cu jumatatea produsului dintre diametrul conductei (corespunzator portiunii dintre accesoriul (A) si accesoriul (B)) si numarul de diametre conform EN ISO 5167-2:2003, corespunzator unei valori β=0.67, indiferent de valoarea reala a lui β. Daca se utilizeaza valorile din paranteze pentru lungimile liniare, atunci se va aduna 0.5% la eroarea coeficientului de descarcare..

3)Daca pe tronsonul amonte este amplasat un robinet cu trecere totala (conform EN ISO 5167-2:2003), precedat de un alt (al doilea) accesoriu (de ex. o evazare) , atunci robinetul poate fi instalat imediat dupa acest (al doilea) accesoriu. Lungimea necesara intre robinet si al doilea accesoriu trebuie sa se adauge lungimii dintre diafragma si robinet.

i) Se recomanda ca la instalarea dupa un cot sau teu, axele prizelor de presiune sa fie perpendiculare pe planul cotului sau teului.

j) Elementul primar trebuie sa fie perpendicular pe axa conductei, cu o abatere mai mica de 1º.

k) Elementul primar trebuie astfel montat incit curgerea sa fie intotdeuna dinspre fata amonte spre fata aval; orificiul discului are muchia dinspre fata amonte dreapta iar cea dinspre fata aval tesita.

l) Daca conditiile de instalare prevazute in EN ISO 5167-1:2003 nu pot fi satisfacute, masurarea este corecta daca se poate demonstra ca imediat in amonte de elementul primar curgerea este stabilizata si fara virtejuri. Se poate considera curgere fara virtejuri daca unghiul de giratie este mai mic de 2º. Se poate considera curgere stabilizata daca se poate demonstra ca in fiecare punct al sectiunii transversale a conductei, raportul dintre viteza axiala locala si viteza axiala maxima se afla in limita de 5 % din raportul care ar putea fi obtinut in curgere lipsita de giratii in aceeasi pozitie radiala in sectiunea transversala amplasata la extremitatea unei lungimi liniare foarte mari (peste 100•D) pe o conducta similara.

m) La instalarea diafragmei si la conectarea aparaturii de masura secundare (cu care se masoara presiunea diferentiala si statica) se vor tine cont de prevederile si recomandarile standardului STAS 7347/4-74: Determinarea debitului fluidelor in sistemele de curgere sub presiune - METODA MICSORARII LOCALE A SECTIUNII DE CURGERE. LEGATURI INTRE ELEMENTUL PRIMAR SI SECUNDAR ALE MIJLOACELOR DE MASURARE.

CONDITII SUPLIMENTARE IN VECINATATEA DIAFRAGMEI

a) Pe o portiune de 2•D in amonte de elementul primar (sau de fata amonte a camerei inelare, daca este cazul), conducta trebuie sa fie cilindrica, adica nici un diametru masurat in orice plan pe aceasta lungime nu va diferi cu mai mult de 0,3 % fata de valoarea medie a lui D, determinata conform punctului b).

b) Valoarea diametrului interior al conductei D se determina pe o lungime de 0.5•D in amonte de priza de presiune amonte. Diametrul interior mediu se calculeaza ca media aritmetica a cel putin 12 diametre interioare, respectiv patru diametre situate in unghiuri aproximativ egale, distribuite fiecare in cel putin trei sectiuni transversale uniform repartizate pe o lungime de 0.5•D, doua dintre sectiuni fiind la distanta 0•D si 0.5•D fata de priza de presiune amonte si una fiind in planul sudurii (weld) in cazul unei constructii cu flansa sudata (weld-neck).

Incepind de la distanta de 2•D fata de elementul primar conducta amonte poate fi constituita din mai multe tronsoane de conducta daca pasul diametrului (diferenta dintre diametre) in orice doua sectiuni nu depaseaste 0.3 % din diametrul mediu determinat la punctul b). Mai mult de atat, pasul real rezultat din nealinierea si/sau modificarea diametrului nu va depasi 0.3% din D in orice punct al circumferintei interioare a conductei.

Incepand de la distanta de 10•D fata de elementul primar, eroarea coeficientului de descarcare nu va fi majorata daca pasul diametrului (diferenta intre diametre) in orice doua sectiuni nu depaseste 2 % din valoarea medie a lui D determinata la punctul b). Mai mult de atat, pasul real rezultat din nealinierea si/sau modificarea diametrului nu va depasi 2% din D in orice punct al circumferintei interioare a conductei.

c) Nici un diametru al tronsonului liniar aval, luand in consideratie o lungime de cel putin 2•D fata de fata aval a diafragmei, nu va diferi cu mai mult de 3 % din diametrul mediu al tronsonului amonte. Aceasta se poate aprecia verificand un singur diametru al tronsonului liniar aval.

Despre mine | Contactati-ma | Copyright ©2005-2006 Ursache Alexandru-Stefan